PESCARI AMARASTENI


28378339_1459554110822284_7807972024976353981_n
ACASAEVENIMENTEACTUALITATESPECII PESTI DIN ROMANIAPESTI RAPITORI - PARTEA 1PESTI RAPITORI - PARTEA 2PESTI PASNICI - PARTEA 1PESTI PASNICI - PARTEA 2SPECII MARINE SI SEMIMARINEPESTI MICIPESCUITUL PE ANOTIMPURICONTACT
Copyright by Pescari Amarasteni @ 2018
Facebook-Like-PNG-Transparent Facebook-Like-PNG-Transparent Facebook-Like-PNG-Transparent
A.P.A.
GRUP
PAGE
Stiuca (Esox Lucius)
Trăieste în mai toate apele dulci din Europa si apartine familiei Esocide. Poate fi întalnită si în lacuri alpine, până la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstreaza marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate conditii.  În România, stiuca trăieste în toate apele dulci, atat curgătoare, cât si stătătoare.  În apele lacurilor colinare si de ses ea poate fi întâlnită pretutindeni în aval de zona mrenei.  Cele mai multe exemplare se găsesc în băltile de revarsare ale Dunării, precum si în Deltă. Apare si în crescatoriile de peste, unde răspândirea sa în numar exagerat este impiedicata de piscicultori. Stiuca mai poate fi găsită si în regiunile din apropierea vărsării Dunării în mare unde apele sunt semisaline (asa-numita apa "brack", adica apă dulce cu o salinitate scazută), desi aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru stiucă, (lacurile lagunare Razelm-Sinoe, Zmeica, Golovita etc.). Are o vedere extrem de bună, dublată de elasticitatea si mobilitatea apreciabile ale corpului, însfacă prada cu multă îndemanare cu ajutorul dintilor sai puternici.  Dintii îi servesc numai la prinderea prazii, nu si la mestecarea hranei, deci îi foloseste exclusiv pentru a musca.  Pestii mai mici ii prinde de obicei de mijloc si îi intoarce apoi continuând să înoate pentru a-i putea înghiti cu capul înainte. 
STIUCA
Stiuca este pestele răpitor cel mai mâncacios si cel mai curajos din apele noastre. Pofta sa nu are limite. S-a întamplat adesea ca o stiucă să înoate ore în sir cu un peste în gură, înghitit doar pe jumatate, pentru că hrana consumată în prealabil nu fusese digerată încă si ultima sa captură nu mai avea pur si simplu loc în stomac. În lipsa unor pesti de talie mică, stiuca ataca si alte stiuci de aceeasi marime, desi in acest caz captura îi poate fi fatală, deoarece se poate îneca.  

Canibalismul sau, de asemenea, nu cunoaste margini: devoreaza propria progenitură, ba chiar în timpul reproducerii femelele mai mari mănâncă adesea masculii mai mici care, cu putin înainte, le-au fost parteneri în actul reproducerii.  Ataca orice i se iveste in cale si i se pare comestibil, indiferent daca este vorba de un soarece sau sobolan cazut in apa, sarpe sau broasca, pasari mici sau insecte cazute pe luciul apei.  S-au semnalat cazuri când stiuci flamande au mușcat de bot vacile duse la adăpat.  În legătură cu apetitul stiucii mai trebuie mentionat faptul ca nici în timpul iernii nu-i scade pofta, desi este mai greu sa-si astâmpere foamea din cauza hranei insuficiente din aceasta perioadă. În aceste luni, stiuca duce o viata mai mobilă, nu sta la pandă, ci porneste la vânatoare.  În unele crescătorii de pesti din occident, în bazinele cu crapi mari, se introduc adesea intentionat câteva exemplare de stiucă, care exercită în bazin rolul de "peste-politist", adică mănâncă toate exemplarele mai mici ale unor specii fără valoare care s-au răspândit în helesteu si care concurează crapul, consumând hrana care îi este destinată.  Stiuca este denumită si pestele-sanitar al apelor dulci si mai ales al crescatoriilor de crap, pentru ca devorează toate exemplarele bolnave sau chiar moarte din bazinul respectiv. Stiuca este un peste extrem de rezistent. Ea nu moare nici in conditiile cele mai vitrege, iar daca îi lipseste hrana, cel mult se dezvoltă mai lent.  Carnea stiucii este destul de gustoasă, desi are multe oase. Si icrele sale sunt deosebit de gustoase. 

Corpul stiucii este alungit, usor turtit lateral, capul de asemenea lunguiet, putin curbat din profil.  Botul seamana cu ciocul de rată.  Stiuca are o gură largă, cu falcile care se deschid pana sub ochi, în asa fel încât poate inghiti un peste aproape de aceeasi mărime.  - Dintii sunt bine dezvoltati, puternici si ascutiti. Maxilarul inferior este mai lung decat cel superior. O alta caracteristică este înotatoarea dorsală, situată departe de cap, în apropierea cozii, la acelasi nivel cu înotatoarea de sub coadă.  Linia spatelui este usor bombata, în timp ce linia ventrală este dreaptă.  Ochii sunt dispusi sus, în regiunea fruntii.  Coloritul stiucii îi serveste la camuflare, fiind armonizat cu culorile predominante în mediul în care traieste exemplarul respectiv.  Spatele poate varia de la gri-verzui la galben-verzui, aproape negru uneori sau cafeniu inchis. Părtile laterale sunt marmorate cu pete maronii, oliv sau negricioase.  Burta este uneori gălbuie, alteori albicioasă, presarată de asemenea cu pete mai mici sau mai mari. 
Întreg corpul are o strălucire rosiatică sau liliachie, la fel ca si înotatoarele, care sunt vărgate cu dungi cenusii dispuse transversal, pe mai multe rânduri.  Câteodată capul si partile laterale ale corpului sunt atat de des patate, încat nu se mai poate observa culoarea de bază. Se observa deci ca stiuca se poate ascunde foarte bine in locurile cu stufaris sau cu alte plante acvatice submerse. Fiind o rapitoare feroce, foarte lacomă, stiuca este un peste care se dezvoltă foarte rapid. De regulă, la vârsta de un an atinge deja 25-30 cm si greutatea de 250g.  - Lungimea sa medie (în apele dulci din tara noastra) este de 40-60 cm, iar greutatea medie variază intre 1 si 2-3 kg. Stiuca poate atinge însă si o lungime de 1,5 - 1,8 m, în acest caz depăseste greutatea de 20-22 kg. Bineinteles, aceste exemplare sunt foarte rare. 

Spatiul de viață al stiucii este constituit de apele dulci lent curgatoare sau statatoare, ale caror maluri sunt acoperite de stuf, papură etc. De regulă, preferă apa curată si evită portiunile mlăstinoase. Nu stă în adâncul apelor, putând fi intalnită întotdeauna "intre ape", în locurile unde misună pestii de talie mică, care îi asigura hrana de bază. Dupa Mihalt, stiuca este pestele care se reproduce cel mai devreme. De regulă, la sfârsitul lui februarie stiucile încep reproducerea, adunându-se în grupuri sub stratul de gheata încă netopit. Perioada de reproducere se poate prelungi până la sfarsitul lui martie, iar în cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar pana la inceputul lui aprilie. De regulă, masculii ajung la maturitatea sexuală în cel de-al treilea an de viată, femelele la 3-4 ani. În functie de mărime, o femelă depune cate 100000 - 350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari detin in ovare chiar cantitati ce depasesc o jumatate de milion de icre, pe care le depun într-o singură portie. Icrele sunt de culoare si au un diametru de 2,5-3 mm.

Pescuitul știucii.
Apogeul pescuitului la stiucă se cunoaste cel putin în rândurle pescarilor de răpitor că este în lunile octombrie-noiembrie Dacă pescuiti din barcă nu aveti nevoie de o lansetă mai lungă de 2,10 m, cele mai indicate fiind 1,8 – 2,1 m. 
La actiunea lansetei părerile sunt împartite, unii vor nuiele altii pari, e vorba de gusturi. De pe mal puteti folosi si o lansetă de 2,4 m dar mai pierdeti un pic din sensibilitate. Mulineta trebuie în primul rând să se echilibreze foarte bine pe vargă, altfel pescuitul va fi prea obsitor pentru a fi placut. O mulinetă pe care să încapă 100 m de 0,25 - 0,30 este foarte bună. Raportul de recuperare nu trebuie sa fie prea mare. Un raport de 1:5 poate fi limita maximă. Firul pe care îl folositi trebuie sa fie în primul rând mai mătăsos, de culoare verde deschis sau transparent, nu folositi fire fluo sau culori închise. Cel mai important lucru la alegerea grosimii firului este sa stiti cu ce năluci pescuiti si să alegeti grosimea optimă pentru fiecare în parte sau pentru o clasă de naluci (este esential sa stiti care este puterea lansetei si sa incadrati nalucile si firul în acesti parametrii)

Un alt accesoriu important în acest pescuit este struna. Strunele sunt folosite la noi în tară nu numai la pescuitul stiucii, am sunt oameni care folosesc struna si la salău sau păstrav. Chiar dacă majoritatea rapitorilor au dinti acestia nu taie pt. ca sunt rotunzi în sectiune, singurul peste de la noi cu dintii taiosi (ca niste lame) este stiuca. Strunele sunt din sârma de otel (sunt prea rigide si reduc mult actiunea nalucilor), din cablu multifilar din otel si acoperite cu plastic (acestea sunt foarte bune, în plus plasticul este colorat si nu luceste), kevsteel (kevlar cu insertie de otel, este excelent, rezista bine la frecari repetate pe dintii stiucilor si este foarte flexibil) sau din kevlar simplu (acesta este cel mai bun pt ca nu influenteaza aproape de loc actiunea nalucilor). Agrafele recomandate pentru naluci sunt obligatoriu rotunde si nu cu unghiuri, mie cel mai mult imi plac cele “duolock”. 
Căscătorul este un obiect foarte practic, în special pentru incepatorii care nu sunt obisnuiti cu manevrarea unei stiuci. Pensa sau chiar un patent sunt obligatorii, va asigur ca nu este prea placut sa umblati cu degetele goale prin gura unei stiuci ca sa va recuperati năluca. Nălucile folosite în acest pescuit sunt cele clasice pentru pescuitul stiucii: oscilante, rotative, voblere, soft plastics (twistere) si spinner bait. 
Oscilantele ideale pentru aceste ape sunt cele facute din tablă de 0,4-0,7 mm, cu suprafata mare care se pot “juca” lent intr-un spatiu restrans fara a se scufunda prea mult. Ceea ce trebuie să învătati din start este ca o năluca nu se recuperează aiurea prin apa ci trebuie animatà. *Stiuca reactionează la miscari lenese urmate de zvacniri iuti si scurte. Insistati mai mult intr-un loc care vi se pare promitator prin ridicari bruste ale ligurii si coborari, atentie, pe coborare firul trebuie sa fie intins ca sa simtiti muscatura si sa puteti reactiona rapid. 

Culoarea oscilantelor este o mare dilemă, multi recomandă “alb pe luminozitate redusă si galben pe lumina puternica (soare)” dar asta nu este o regula. Am prins bine la argintata lustruita pe soare puternic atunci cand lacul era plin de obleti (care erau argintii si pe soare si pe umbra). La fel s-au prins bine pe lacuri cu fund mâlos la linguri cromate sau inox pt ca sub apă reflectau exact culoarea fundului (asa cum stiti pestii se coloreaza prin mimetism natural în culorile din jurul lor). Cel mai bine este să observati apa, pestii si mai ales să încercati si să vă dati seama de ce o culoare a mers atunci si acolo si alta nu. Eficienta unei linguri poate fi sporită prin adaugarea de semnale optice, astfel lingurile ce au fetele de culori diferite sunt deosebit de atractive (2 culori metalice sau una metalica si una normala; rosie, verde, neagra etc), dungile sau simple pete de culoare pot influenta … decizia unei stiuci. 
Pe piata autohtonă aveti de unde alege oscilante: Dara Killer merg la sigur, fiecare model este verificat (de producator si de noi), BerTi sunt tot mai cautate de pescari etc. 

Rotativele sunt năluci excelente pt stiucă, pentru apele mici cele mai bune rotative sunt cele marimile 3-6 fara corp. - Animatia este si aici foarte importantă, nu tarati pur si simplu rotativa, lansati, intindeti firul imediat, smuciti usor lanseta pt a pune rotativa in miscare, recuperati 1m – 2m, opriti, lăsati rotativa sa cadă câtiva cm (în functie de adancimea apei), iar smuciti usor … 
În ape reci rotativa prinde uneori mai bine decat oscilantele sau alte naluci, la fel si în ape tulburi, vibratiile emise de rotativa sunt mai puternice iar stiuca o detectează mai usor. Voblerele pot fi cele mai bune naluci în apă mică, în ape de 1m, cu brădis, orice alta nalucă ia bradis si nu mai lucrează pe cand un vobler, bine mânuit, lucreaza fara piedici, fara graba, fără rateuri. 

Pentru pescuitul de suprafata se folosesc numai voblere plutitoare cu sau fara barbeta
Voblere de suprafată cu barbetă, în aceasta categorie se înscriu mai multe modele: Minnow (Salmo Minnow; Rapala Original si Husky Jerk), Shad (Salmo Roach si Perch; Rapala SSR), Pike, imitatia stiucii, un vobler excelent cel mai bun model este cel de la Salmo (au mai incercat si altii sa-l copieze dar rezultatele au fost slabe) si Fat (Salmo Butcher; Rapala Shallow Fat Rap). Animarea voblerelor este foarte importantă, când voblerul a căzut în apă închideti pikupul si asteptati, valurile facute de vobler in cadere sunt suficiente pentru a-l misca, o stiucă aflată la pândă în apropiere sigur a auzit caderea voblerului în apă si va fi curioasă să vadă ce s-a intamplat, lasa-ti-i timp de reactie.

Asteptati cateva secunde (20-30) apoi smuciti usor voblerul si mulinati 5-6 ture de manivelă, opriti, porniti voblerul usor, la cea mai mică viteză cu care lucrează, ar trebui sa vedeti pe suprafata apei dara lasata de miscarea voblerului… dupa 2-3 metri opriti iar si miscati usor voblerul din varful lansetei… smuciti usor. 
Voblerele fără barbetă, modele preferate sunt Popp-erele (Salmo Pop) si Jerk-urile (Salmo Jack si Fatso).  Popper-ele au în față o cavitate care atunci cand sunt smucite brusc produce un splash (adica un fel de pleosc, o stropitura care atrage atentia rapitorilor aflati in zona), cred ca deja v-ati dat seama cum functioneaza: lansati, asteptati sa se linisteasca apa… smuciti puternic dar scurt… asteptati… smuciti. Aceste voblere au avantajul ca nu se scufunda nici un pic iar in cazul unei ape invadate de bradis il puteti folosi intr-o palma de apa. 

Twisterele sunt foarte productive, dar în anumite situatii, merg bine viermii mari si pestisorii de 8-12 cm. Culorile cele mai bune pot fi alb si galben. Pentru ape mici există niste capete speciale din material plastic cu densitatea un pic mai mare decat cea a apei care au si greutate pentru lanseu si nici nu se scufundă cu viteza mare.
Spinner bait-urile merg excelent pe ape mici, la stiucă se folosesc palete cam nr 3-4 si un vierme de 8-10 cm (grub) alb sau galben. Paleta tine montura la suprafată si se poate tracta năluca cu viteză redusă fără a se agata în brădis. 
Au fost situatii în care un spiner bait a salvat o zi de pescuit.
SALAUL
Șalăul (Sander Luicioperca), face parte din familia Percide. 
Răspandire pe glob: Se găseste in toată Europa dar și în țările învecinate. 
În România traieste in Dunăre, în băltile dunărene, in râuri mari, in lacuri litorale si în cele din interior Dimensiuni: Lungime: 40 - 70 cm (exceptional 1m) ,Greutate: 1 - 4 kg (exceptional 10 - 12 kg). Corpul este lung aproape cilindric, subtiat mult spre coada, capul mare, comprimat lateral, gura largă cu deschidere oblica, in jos, ajungand pana inapoia ochilor. Are dinti ascutiti, cu cate doi colti puternici pe fiecare falcă. Aripile de pe spate, dorsalele, sunt mari, rotunjite si aproape unite. 
Cele din fată, ventralele, au ace, aidoma bibanului. 
Pe spate este verde-cenusiu, din ce in ce mai deschis inspre burta alba, cu 8-12 dungi inchise ce se coboara de pe spate pe laturi. Inotatoarele de pe spinare au dungi si puncte mai inchise. Solzii care il acopera sunt mici si aspri.
Mod de viată.
Îi plac apele limpezi, unde îsi poate zări cu usurinta prada. În apele curgatoare locurile ideale sunt cele unde se intalnesc curentii puternici cu apele linistitem, asa numitele "ape de despartire". Salăul va căuta mereu in zona delimitată de curentii cu viteze diferite, zone create chiar de obstacole naturale sau artificiale (copaci cazuti, radacini, stanci, margini de gropi, baraje de control, etc.). Se hraneste cu pestisori vii sau morti, raci, rame, etc. Se poate pescui cu undita cu pluta, cu lanseta la fundul apei cu plumb gaurit sau cu plumb la capatul firului, cu momeala naturală. Se poate pescui cu linguri usoare rotative sau ondulante albe in ape curgatoare, cat mai aproape de fund. Se prinde in tot timpul anului, mai ales pe vreme închisă. Muscatura este la început nesigură, apoi pleaca cu momeala si atunci trebuie întepat.  Exemplarele mari se apara destul de ferm. Valoare gastronomica: Carnea este alba, slaba si foarte gustoasa. *Dimensiunea minima legala: 40 cm. Ponturi: - daca pescuiești la momeală vie vă recomandăm plumb lacrimă cu vârtej 30-40gr,codita la ac 30cm; iar daca pescuiesti la artificial, twister nu chad cu cap de 8-12gr, recuperare lenta si miscari bruste ale varfului lansetei! fir intins! Aaaaaaa !? si inca ceva: firul de 0,25 înecator face minuni in favoarea firului textil, pentru unii din noi.  

Ţineţi năluca armata cu jig cât mai aproape de substrat. Şalăul stă în majoritatea timpului aproape de fundul apei. Preferă un substrat curat, acoperit cu pietre sau nisip. 
Dacă pescuiţi în ape mai adânci sau curgătoare, folosiţi un jig mai greu ca să învingă forţa curentului, forţa vântului dacă trebuie să vă luptaţi şi cu aceasta cât şi efectul de paraşută produs de firul tras de jig prin apă. Cu jiguri mai grele simţiţi mai bine relieful substratului, structurile şi zonele cu fund mai tare. -Jigurile sunt ca o sondă cu care puteţi aduna informaţii. Indiferent de adâncimea sau debitul apei, jigul trebuie sa ia contact cu fundul. Când nu sunteţi sigur sau pescuiţi într-o apă nouă începeţi cu un jig mai greu. Ţineţi firul cât mai întins când pescuiţi cu jiguri pentru a simţi şi cele mai fine atacuri. Nu permiteţi firului să stea detensionat – să facă burtă. Opriţi lansarea în momentul imediat dinaintea plonjării nălucii în apă, nu după ce năluca a făcut contact cu pelicula. Un fir textil – împletit, şi mai subţire, câteodată e indicat. -Când firul se detensionează, se lasă moale, face burtă, probabil jigul a atins substratul. În apă puţin adâncă folosiţi jiguri mai uşoare. 

Jigurile mai uşoare sunt mai uşor de absorbit de către peşti în timpul atacului. Când aveţi atacuri pe căderea iniţială a jigului probabil e un semn că şalăii au urcat şi vânează între ape. Treceţi pe gramaj mai mic (jiguri mai uşoare) pentru a-i permite monturii să cadă mai încet cât şi pentru a determina zona de vânătoare a peştilor, apoi încercaţi să rămâneţi cu năluca o perioadă cât mai îndelugată la acea adâncime. -Asiguraţi-vă că năluca evoluează corect cu gramajul ales pentru jig. Adesea şi lungimea tijei cârligului influenţează evoluţia nălucii. O nălucă din silicon înţepată cu un jig a cărui cârlig iese pe la mijlocul corpului nălucii va avea o mişcare mai amplă şi mai lentă a cozii. O nălucă armată cu un jig a cărui cârlig iese în ultima parte a corpului nălucii, în apropierea cozii, va imprima acesteia o mişcare de amplitudine mai mică dar mai energică. Dacă aveţi rateuri şi năluci muşcate doar de coadă sau numai lovituri ale peştelui fără a prinde năluca în gură, puneţi un jig o idee mai uşor. Când peştii sunt nehotărâţi, ţinerea nălucii încă o fracţiune de secundă deasupra fundului apei vă poate aduce un atac. 

Evoluţia nălucilor din silicon armate cu jiguri este dată de forma acestora, greutatea jigului, lungimea tijei cârligului, dimensiunea nălucii, unghiul sub care abordaţi structura, mişcările pe care le faceţi din lansetă, cantitatea de fir pe care o recuperaţi între pompaje şi amplitudinea acestora. Învăţaţi cât mai multe tipuri de jiguri şi aplicaţiile fiecăruia pentru a aborda corect variatele locuri de pescuit. Folosiţi o lansetă sensitivă, din carbon sau grafit, care să poată arunca jigurile de care aveţi nevoie sau cu care vreţi să pescuiţi. Nu ieşiţi cu greutatea nălucilor din clasa de putere recomandată de lansetă. E recomandat să aveţi câte o lansetă pentru fiecare clasă de putere. ML, M, MH. Când simţiţi un atac înţepaţi rapid şi ferm, în forţă. Aveţi grijă să reglaţi frâna mulinetei corespunzător. Ţineţi lanseta aproximativ orizontal, paralelă cu suprafaţa apei, ori cu vârful uşor orientat în jos, pe direcţia firului. Când simţiţi orice mişcare anormală a nălucii sau a firului înţepaţi! Când nu mai simţiţi greutatea jigului înţepaţi! Dacă pescuiţi în substrat tare şi firul face burtă dar nu simţiţi contactul jigului cu fundul, înţepaţi! Şi semnalele false date de contactul jigului cu alte obiecte sau structuri se învaţă. În timp le veţi deosebi uşor de un atac al şalăului. 

Dacă nu sunteţi siguri, înţepaţi! Când o nălucă dă rezultate folosiţi-o până ce atacurile încetează. În aceeaşi partidă, când vă mutaţi pe un loc nou, începeţi lansările cu aceeaşi nălucă. Ajustaţi culorile nălucii în funcţie de momentul zilei, anotimp, transparenţa apei pentru a le face cât mai vizibile. Şalăul se orientează mult după văzul lui excelent. Ajustaţi dimensiunea nălucilor în funcţie de temperatura apei. În apă rece folosiţi năluci mai mari iar în apă caldă folosiţi năluci de dimensiuni mai mici. Dacă nu aveţi activitate folosiţi cât mai multe tipuri de năluci. Luaţi-le după preferinţă în ordine (shad, grub, worm, creature, skirt, jerk…) Folosiţi recuperări alternante până când aveţi primul atac. Când peştii sunt slab activi puteţi folosi lestări mai uşoare, năluci de dimensiuni mici şi culori naturale. Când peştii sunt activi puteţi folosi jiguri mai grele şi năluci mai mari. Când şalăii stau lipiţi de fund puteţi folosi jiguri stand-up sau football trase uşor pe fund sau ridicate foarte puţin. 

Pescuitul din barcă vă oferă avantaje net superioare prin posibilitatea de a avea acces la locurile cu mai mulţi peşti. O repoziţionare pe acelaşi loc, chiar şi cu o abatere de câteva grade faţă de poziţia iniţială vă poate permite o accesare mai bună a aceluiaşi loc. Dacă aţi găsit un loc bun, abordaţi-l din mai multe direcţii. Alegeţi locurile cu atenţie. 
Prima condiţie este ca peştele să se găsească în zona unde pescuiţi. 
Folosiţi cunoştinţele pe care le aveţi despre biologia şi comportamentul şalăului pentru a vă ajuta să îl localizaţi.
Trăieste in ape adanci cu fundul mâlos.
Este un peste de pandă stând nemiscat mult timp in asteptarea prazii, de unde si numele de somn.
Principala sa armă sunt mustatile care atrag pestisorii curiosi pe care acesta ii însfacă de cum s-au apropiat in deajuns pentru a fi o prada sigura.
Spre sfarsitul toamnei se adună în numar mare în gropane adânci unde, î gropati in mâl, își petrec iarna.
Se hraneste cu: crustacei, pesti (prefera tiparul), broaste, lipitori, viermi mari.
 
  Perioada optimă pentru pescuit este aprilie-noiembrie.
Se practică, in apecial, pescuitul de fund, cu scule rezistente si momeli adecvate.
Pescuitul cu lingura ondulată sau rotativă cat mai aproape de fundul apei dă rezultate bune.
În toate cazulrile trebuie folosite unelte rezistente, cârlige mari si fire groase.
De obicei somnul se înteapă sigur.
Când este mare, scoaterea lui din apă pune probleme serioase.
Carnea este fragedă, grasă si gustoasă, fară oase. Exemplarele mari au carnea prea grasa.
Atentie!!! Icrele somnului sunt toxice.
Dimensiunea minima legala: 50 cm.
 
  Alte ponturi:
Trebuie sa stiti cum să atrageti somnul catre momeala din carlig. Dar nu este asa de usor de pacalit, deoarece acest peste s-a dovedit a fi foarte inteligent. Cu toate acestea, el are o slabiciune pentru tot ce are un miros puternic de putred sau de sange, iar acest lucru poate fi folosit in favoarea ta. Somnul nu poate rezista la bucatile de peste, aflate intr-un usor proces de putrefactie.
  Mirosul de peste, este favoritul somnului. Tot ce trebuie sa faceti este sa taiati bucati dintr-un peste, sa le lasati putin timp la soare si apoi sa le folositi ca momeala.
  Mirosul urât va determina somnul să vină mai aproape de momeala, moment in care nu va rezista sa muste din aceasta. Cârligul trebuie sa fie foarte bine adaptat acestui tip de peste, adica sa fie un carlig destul de mare, cu tija lunga si foarte bine ascutit, ca atunci cand pestele musca sa nu se mai poata elibera.
  Mai sunt si alte produse, care daca sunt lasate sa se strice putin, emana un miros irezistibil pentru somn. Putem aminti carne de pui putreda, ficat de vita sau pasare amestecat cu sare si usturoi. Aceste preparate sunt irezistibile pentru somn. Odata ce ati pus ficatul in carlig si il aruncat in apa, daca exista un somn in zona sigur va ataca momeala.
  Cu succes in prinderea somnului puteti folosii si rama neagra, rama alba, viermusii si lipitori, acestea, este de recomandat sa se puna in carlig in manunchi. S-au inregistrat succese deosebite si atunci cand s-a folosit momeala vie, cum ar fi caraseii si broscutele.
Principiul de baza la somn este ...”momeala mare, captura mare” !
  Totusi inainte de a incepe partida de pescuit la somn, trebuie sa fiti atenti la sculele pe care le folositi. Recomandăm o vargă foarte rezistenta ( actiune 100-300g), mulineta mare care sa poata tine mai mult fir de grosimi destul de mari, adica un fir de 0,4 – 0,6mm.  Mai nou unii pescari, care urmaresc prinderea unor exemplare mari, folosesc fir textil. Montura utilizata, poate fi simpla, cu plumb culisant si carlig pe fund, sau plumb fix pe fundul apei. Bineinteles ca pentru pescarii experimentati exista si monturi mai sofisticate
 
  Pescuitul la somn nu este foarte complicat, deoarece odata ce ati agatat un somn,  nu va ramane decat sa il scoateti din apa. Totusi este bine sa retineti ca, deseori, somnul agatat se ascunde dupa obstacole sau intra sub stuf, de unde nu-l veti mai scoate; din primul moment al agatarii somnul trebuie manevrat cu atentie. Un alt aspect interesant este acela ca somnul odata intepat lupta cu indarjire iar cand simte ca este invins se baga in namol luand forma de secera.  Aceeasi forma o ia si in apele curgatoare, unde foloseste coada contra curentului, ingreunand scoaterea din apa. In apele cu namol pe fund, exemplarele mai mari sunt foarte greu de scos din acesta,prin urmare,  unii pescari pentru a determina pestele sa iasa de acolo, tensioneaza firul si apoi il ciupes asemenea corzilor de chitara. Vibratiile produse de acest fir determina somnul sa iasa din mal si astfel puteti sa il trageti la mal.
 
  Pericole şi Accidente!
Pescuitul sportiv ce dorim să-l practicăm este un hobby de relaxare, de eliberare din mediul de zi cu zi, de odihnă şi satisfacţie pe care dorim să le savurăm în mijlocul naturii. Însă, pericolele şi accidentele ne pasc oriunde şi peste tot. Şi pentru că pescuitul la somn dar nu numai, nu-l putem compara cu o plimbare prin parc, ci mai degrabă cu o vânătoare de mistreţi, ce este destul de periculoasă, aş dori să vă expun câteva exemple care sporesc riscul de accidentare şi de care să vă feriţi în viitor.
Alcoolul – nu consumaţi alcool în exces, dacă aşteptaţi cumva dril-uri cu somni mari (mai ales noaptea) sau dacă doriţi să plecaţi cu barca la pescuit; berea fără alcool este excelentă .
Oboseala – nu plecaţi obosiţi cu barca la pescuit, puteţi adormi şi un peşte puternic să vă tragă lanseta în apă sau de a nu observa la timp o altă ambarcaţiune ce se apropie de voi.
Săriturile imprudente – nu săriţi de pe mal în barcă cu picioarele umede, puteţi aluneca, cădea şi vă lovi rău de tot!
Maluri abrupte – pescuiţi cu grijă mare la malurile abrupte, un somn mai măricel are puterea de a vă dezechilibra uşor şi de a vă trage în apă .
Zone alunecoase – pietrele şi bolovanii umezi, sau pline cu muşchi de apă şi malurile noroioase, la acestea atenţie sporită, sunt foarte alunecoase şi periculoase, nu numai în timpul unui dril.
Cârligele şi resturile de nailoane – nu le neglijaţi şi nu le aruncaţi pe jos în iarbă, vă puteţi răni prin înţepături şi tăieturi, sau să vă împiedicaţi.
Corturile plasate în locuri extrem de periculoase – nu montaţi corturile prea aproape de şosele, sunt destui demenţi ce circulă sub influenţa alcoolului sau cu exces de viteză şi nu mai pot lua curba la timp; iar dacă altfel nu se poate, semnalizaţi-vă locaţia cu triunghiuri reflectorizante şi cu lumină de veghe şi folosiţi maşinile ca scut, între cort şi şosea; de asemenea nu le montaţi în locuri unde pot cădea copaci, stânci sau în urma unei ploi torenţiale puteţi fi surprinşi de alunecări de teren
Somnii ce au ancorele înţepate în afara gurii – aceştia trebuie obosiţi bine de tot, trebuie mai întâi scoase ancorele şi abia după aceea vor fi traşi în barcă sau pe mal, altfel, aceştia se pot zbate în barcă iar ancorele ce se află înfipte pe undeva în afara gurii lor, vor găsi sigur drum spre piciorul vostru. Un cleşte patent să aveţi întotdeauna la-ndemână pentru a putea smulge cârligele înfipte în capul somnului (sau chiar din piciorul vostru).

Somnii ce sunt pregătiţi pentru tras în barcă sau pe mal – aceştia vor fi cu grijă prinşi cu ambele mâini în gură de falca de jos, cît mai departe de cârligele aflate în gura lui, iar firul nu are voie să rămână tensionat, adică, recuperatorul şi frâna să fie deschise! - dacă firul este tensionat şi somnul mai are puterea de a se zbate, plumbul aflat la 1 metru deasupra lui vă poate lovi cu putere în cap şi vă poate  sparge arcada (ceea ce mi s-a întâmplat deja, cu un somn de 1,56 metrii)! sau vă poate  scăpa din mână şi trage lanseta în apă
Pescuitul la clonc – atenţie sporită dacă ţineţi firul în mână, un somn mare are puterea  de a vă tăia degetele într-o fracţiune de secundă, chiar în timp ce contraţi; chiar dacă  daţi prima contra doar uşor cu mâna, ţinând firul între degete, pericolul de a vă tăia e  foarte mare .
Barca cu motor – nu pescuiţi pe râuri navigabile din bărci fără motor, un somn mare vă  trage unde doreşte el, chiar şi în calea unui vapor, fără să vă daţi seama, fiind  concentraţi la dril! O foarfecă sau un cuţit să aveţi întotdeauna la-ndemână.
Pescuitul din barcă – încercaţi să nu vă ridicaţi în picioare în timpul unui dril, ci doar  când somnul este destul de obosit; 
Ochelari de soare – la pescuitul din barcă Soarele reflectă, se oglindeşte prin valuri şi  luciul apei direct în ochi, provocând arsuri şi usturimi .
Lansetele montate – pe lângă faptul că stativele să fie foarte solide şi bine de tot fixate,  asiguraţi-vă lansetele legându-le cu o sfoară rezistentă de cel puţin 3 metrii lungime; o   trăsătură violentă vă poate smulge lansetă din stativ şi nimic nu o mai opreşte de a  dispărea fără urmă.
Vesta de salvare – nu urcaţi în barcă fără a avea la-ndemână o vestă de salvare şi nu  purtaţi în barcă cizme înalte şi închise la brâu sau peste umeri, cu care (în cazul că  cădeţi în apă) nu mai puteţi înota! De asemenea important este ca vesta de salvare să  fie dotată cu un fluier şi să aibă semen reflectorizante, pentru a putea fi, în caz dz de  nevoie, depistaţi chiar şi noaptea.
Valuri mari şi furtună – nu ieşiţi cu barca la pescuit când e vânt puternic sau furtună,  mai ales cu barca pneumatică, aceasta nu se poate coordona pe vânt puternic, este  întoarsă în toate direcţiile pe valuri!
Dacă turnaţi singuri plumb - aveţi mare grijă, nu-i aruncaţi la răcit într-o găleată cu  apă, ci pe jos, pe pământ! Plumbul fiind în interior încă lichid, explodează la răcire și împrăștie stropi periculoși.
 


Somnul (Silurus Glanis)

Apartine familei Siluridelor și se mai numește popular  codoi, codău, hârc, harcă. În Europa se gaseste in fluviile bazinului ponto-caspic si ale Marii baltice.
În Romania: In Dunare si în băltile ei, in Deltă, in lacurile litorale (Siutghiol, Tasaul), in cele interioare (Snagov), in raurile Prut, Siret, Arges, Mures, Olt, Jiu, Somes, Crisuri, Tarnave, Bega, Timis. Uneori ajunge si in amonte pe aflientii raurilor de mai sus (Cibin, Aries etc).
Lungimea : 0,5-1m (exceptional 3-4 m)
Greutate: 10 - 15 kg (recordul mondial de somn prins sportiv este de 157 kg insa poate ajunge pana la 400 kg )
Corpul este cilindric pana la înotatoarea dorsală, apoi se turteste lateral.
Capul este mare si turtit, gura foarte mare, cu dintii ascutiti si desi ca o perie.
Are trei perechi de mustati din care una cu firele foarte lungi (folosite ca momeală pentru pestisori).
Culoarea este verde cenusie pe spinarea si flancuri; pe alocuri corpul este marmorat.
Burta este alba sau gălbuie,  neavând solzi.
PicsArt_12-12-09.51.09
Bibanul (Percaq Fluviatilis)

Bibanul este un peste cu corpul destul de gheboat în regiunea capului si si a spinării, acoperit cu solzi bine fixati. 
Marginea solzilor este dintata.
Pe spate are două aripioare, prima formată din tepi. 
Pielita care uneste tepii primei aripioare prezintă niste pete negre către coadă. 
Pe corp se disting 6 dungi puternice, late, care se subtiază către pântece. 
Coloratia spatelui este cenusiu-verzui-masliniu cu reflexe aramii. Operculul se termina cu un spin indreptat catre coada.
Osul dinaintea marginei operculului are marginea dintată. 
PicsArt_12-18-09.44.46
Denumiri populare, biban, costras, ghiban, baboi ghebos
Lungimea obisnuita:20-35 cm, exceptionala 50-60 cm, dar nu la noi în România.
Greutatea obisnuită 200-500 gr, exceptională 2-5 kg, cum spuneam mai sus, nu la noi în țară. Bibanul este un peste răpitor, specific apelor stătătoare și al râurilor.
Preferă băltile cu regiunile cu fund tare si cu vegetatie pe care le cerceteaza ziua in cautarea hranei. 
Bibanul se hrăneste cu pesti mici, viermi, răcusori, scoici si larve de insecte; pofta lui de mâncare se păstrează si iarna. Are o carne foarte cautata si gustoasa. 
Solzii nu se pot desprinde usor si de aceea,prin introducerea si scoaterea repede a pestelui intr-o apa foarte fierbinte,se usureaza curatarea solzilor .

Se pescuieste tot timpul anului.
Fiind un peste ce poate fi prins usor la undita, pescuitul lui constitue,pentru pescarul sportiv si mai ales pentru începatori una din cele mai plăcute ținte.
Este lacom si rapace, iar din fire este un peste sedentar, nu întreprinde migratii.
Își depune icrele in martie-mai, în timpul acesta nu încetează sa umble cu insistentă dupa hrană.
În râuri îl găsim de obicei la pândă, de-a lungul malurilor si în apropierea acestora, lângă rădăcinile submerse, sub de maluri rupte, lângă picioarele podurilor, în bălti, lângă cocioace, margini de stuf si întodeauna în apropierea locurilor unde stă puietul altor pesti.

Pentru pescuitul bibanului vom folosi o vargă usoară si lungă, ca să putem ajunge cat mai departe atunci când nu pescuim din barcă
Pe mulinetă aste necesar cu un fir de 0,20-0,25.
Plumbajul va fi astfel esalonat încât să întindă bine struna.
Cârligul va fi ales dupa natura momelii ce o vom folosi.
Pentru pescuitul cu râmă vom pune cârlige nr. 8-10
Când avem pestisor viu cârligul va fi mic de la nr 6-8 în jos,iar agătarea cârligului se face de buză, ca la salău.
Dacă punem ca momeală pestisor mort, îi vom tăia coada si o vom agăta în cârlig.

Bibanul începe sa cadă la undită încă de la începutul primăverii, dar sezonul cuprinde cam tot anul.
Cele mai bune luni sunt august, septembrie, octombrie, în ultima lună începând cârduirea, atunci putem scoate peste după peste. 
Dacă cunoastem sau găsim un loc bun  dupa ce am prins cativa bibani si vedem că nu mai vin la undită, să avem rabdare sau sa revenim după putin timp; bibanii în cârduri au trecut mai departe dar vor reveni cu sigurantă.

Zilele înorate sunt cele mai bune.
Bibanul muscă de la răsăritul soarelui până spre amiaza, apoi cam dupa ora 16 până la amurg.
Iarna la copcă muscă bine către prânz, când este mai cald. Trebuie avut grijă cum ne prindem de el si cum îl manevrăm la scoaterea acului din gură pentru ca are tepe ascutite si ne putem răni. 
Este mult mai sensibil la frig decât stiuca si la cea mai mica răcire bruscă vremii isi pierde vremelnic pofta de mâncare apă în încalzire este prielnică pescuitului.
 
Muscătura bibanului este violentă, deci la coborarea plutei întepăm,vdar cu suplete, pentru ca gura acestui peste este destul delicată si se rupe repede.

PicsArt_12-12-10.40.09
Avatul (Aspius Aspius)

Avatul, cu toate ca face parte din familia crapului (Cyprinidae), este un peste rapitor, foarte violent in atac
si necrutator, vesnic in cautarea prazii.
De aici si denumirea populara de „capcaun al apelor” sau „lupul obletilor”. 
Lungimea obisnuita a avatului este de 35-50 cm, cu o greutate de 1-1,5 kg. In mod exceptional poate ajunge la
60-80 cm, cu o greutate de 3-7 kg. 

Pe Dunare s-au prins de-a lungul anilor si exemplare mari, de 8-14 kg, din ce in ce mai rar insa.  La noi in tara, avatul populeaza majoritatea apelor curgatoare din zona subcolinara (Prut, Siret, Somes, Cris, Bega etc.), Dunarea cu bratele si canalele Deltei, dar se mai poate gasi si in unele lacuri de acumulare din zona colinara.
Descrierea si felul de viata:
Avatul este unul din cei mai zgomotosi rapitori atunci cand vaneaza.  Primavara il vom gasi in straturile superioare ale apei, pe langa maluri, obstacole naturale sau artificiale, in cautarea speciilor de pestisori mici ce ies sa se incalzeasca in apele mai calde, deci la adancimi mai mici.  Vara pe caldura, avatul se muta in zonele cu ape mai adanci si mai oxigenate, la confluente cu ape mai reci.
Lunile iulie-august sunt cele mai propice pentru pescuitul avatului, in aceste luni avatul nesfiindu-se sa atace cardurile de maruntis pana langa malurile apelor, intr-o continua vanatoare. Toamna, dupa racirea apelor, avatul coboara in zonele adanci, odata cu deplasarea cardurilor de albitura si trebuie cautat la adancime (1,5 – 4 m). Totusi dimineata si seara, mai ales cand temperaturile sunt mai ridicate pentru acest sezon, nu se da in laturi sa iasa la apa mica dupa maruntis. 

Avatul este un peste solitar (mai ales exemplarele capitale), dar atunci cand reusim sa detectam unul putem fi siguri ca in zona pot fi si alte exemplare iesite la vanatoare.  Pe timp senin, avatul musca foarte bine dimineata si seara, iar in zilele innourate, cu presiune atmosferica constanta, musca foarte bine – la fel ca majoritatea rapitorilor - numai dimineata.
Avatul are un corp conic de culoare verzui-cenusie, cu laturile albicioase, burta de culoare sidefie cu solzisori mici, marunti. Corpul se termina cu o gura mare la care falca interioara este oblica. * Hrana avatului este variata, fiind alcatuita in special de pestisori vii (obletii sunt primii in meniul avatului), rame si viermi mari, dar nu refuza nici insectele cazute pe suprafata apelor.

Pescuitul avatului este un pescuit incitant, datorita fortei si brutalitatii cu care musca acest peste. De multe ori poate smulge lanseta din mana sau poate rupe nylonul in momentul muscaturii, mai ales daca frana mulinetei nu este reglata corect. Cel mai frumos si sportiv pescuit la avat este cel cu momeli artificiale. La avat vom folosi o varga rigida de 2,40-2,70 m, cu actiune de varf.  Pe mulineta cu tambur fix vom pune un fir de
0,20-0,25 mm de buna calitate, avand intotdeauna grija sa reglam frana mulinetei pentru a nu avea surprize neplacute.  Agrafa cu vartej de dimensiuni mici nu trebuie sa lipseasca de la capatul coloanei de fir. Pe deoparte vartejul nu permite rasucirea firului si, pe de alta parte, putem sa schimbam foarte repede naluca, lucru deosebit de important atunci cand trebuie sa lansam cat mai repede acolo unde am observat ca avatul vaneaza. Cateva minute pot fi foarte importante in pescuitul avatului, deoarece acesta isi schimba foarte repede locul de vanatoare.  Firul subtire si greutatea nalucii folosite ne permit sa aruncam la distante mari acolo unde pot vana avatii. De obicei, pe malurile raurilor mari, cum este Prutul de exemplu, avatii vaneaza in malul opus, la distante de cele mai multe ori destul de apreciabile.

Avatul se mai poate pescui si folosind momeli naturale, cu pluta sau cu monturi pe fundul apei, indeosebi primavara devreme si toamna tarziu. Cei mai buni pestisori momeala s-au dovedit a fi obletii, dar avatul, mai ales cei de dimensiuni mai modeste, nu refuza nici ramele, buchetul de viermusi sau anumite insecte (lacuste, muste mari bazaitoare etc).  Dimensiunea minima la care se poate pescui avatul este de 30 cm.  Dintre naluci, cele mai utilizate de pescarii sportivi sunt linguritele rotative cu palete ovale sau alungite (frunza de salcie), numerele 2, 3, 4, cu greutati cuprinse intre 5-14 grame.  Putem folosi si linguri oscilante mici in forma de pestisori sau piscot, lungi de 4-7 cm si cu o plaja de greutati cuprinsa intre 9-14 grame.  Avatul se mai poate pescui si la twistere sau voblere de suprafata, cele mai prinzatoare fiind modelele shad (pestisor) de 4-9 cm, culorile cele mai des folosite fiind acelea naturale, care imita obletele, albul sidefiu sau orice pestisor prada existent in apa respectiva.  La pescuitul avatului pe rau se tine intotdeauna cont de viteza si directia curentului. Pescarul, ca un adevarat vanator, va detecta locurile in care se hranesc avatii si va lansa naluca in imediata apropiere a locului atacului de avat. Naluca (rotativa, oscilanta, shad, vobler) se va recupera cu viteza, cat mai aproape de suprafata apei.

Avatul va musca fulgerator, se simte o lovitura brutala in lanseta, chiar daca de cele mai multe ori este un avat de dimensiuni mai mici. Dupa aceasta, pestele se lasa dus la mal fara a opune mare rezistenta, unde putem sa-l scoatem cu ajutorul unui minciog sau, mai simplu, cu mana introdusa cu repeziciune sub operculele pestelui.  Avatul nu este un peste cu deosebite calitati gastronomice, asta datorita in primul rand oaselor multe pe care le are. 
Daca totusi ne-am hotarat sa nu il eliberam trebuie sa avem in vedere ca nu este un peste foarte rezistent in juvelnic si trebuie, in cazul unor partide si drumuri lungi, eviscerat si sarat. 
Are corpul este cilindric și cu gura mare armată cu dinti puternici
În general culoarea este argintie, cu spinarea mai inchisă, maro-arămie, roșcată pe laturi. Burta variază de la alb lăptos la galben. 
Pe râuri preferă zonele mai joase, chiar sub zona lipanului, intrând până in zona mrenei. 
Prefera zonele cu curent puternic, ascunzându-se sub cascade, buturugi, pietroaie etc. In general trăieste în perechi. 
Prefera sa vâneze pe înserat si noaptea, nici un animal viu care îi poate încăpea în gură nu are scăpare, este un adevarat prădător, insecte, pesti, broaste, salamandre, soareci, păsari mici de apă toate sunt atacate cu furie de lostrită. 

Dupa vârsta de 4 ani, prin aprilie-mai, lostritele se adună in perechi si urca în amonte.
Pot sări peste obstacele de peste 1 m înaltime în dorinta lor de a ajunge in ape mai sigure pentru depunerea icrelor. 
Într-o groapa săpată cu coada in prundis, femela depuna cca 2000 de icre / kg corp. 
Depunerea durează uneori si 2-3 zile, timp in care perechea nu se hraneste si îsi apară cu îndârjire cuibul. 
Cuibul este păzit in continuare cu străjnicie de pereche până ies puii si încep sa se hrănească. 

Numarul lostritelor in România a scazut considerabil iar arealul de viată este tot mai mic in fiecare an. 
Dacă nu se vor lua masuri speciale de protejare a acestei specii este foarte posibil ca numai in cativa ani lostrita sa fie pusa in galeria vietuitoarelor disparute din România, alaturi de multe altele.

Dată fiind raritatea acestui peste, pescuitul lui este admis numai cu permis special, nominal.
Dacă pentru pescuitul lipanului sau a păstrăvului de talie mică este preferabil un echipament usor, cu muscă artificiala mică, în cazul lostritei având in vedere mărimea, greutatea si mai ales puterea deosebită a acesteia echipamentul trebuie sa fie adecvat. Deci nu vom porni la lostrită decat echipati cu scule grele, rezistente. 

Cele mai potrivite undite au o lungime de 2,6-3 m. La pescuitul lostritei se utilizează o mulinetă cu tambur generos pe care, la nevoie, se poate înfasura rapid firul. Firul trebuie sa fie de 0,25-0,45, iar la forfac se poate folosi și strună din oțel.
Un fir lung de 100-120 m corespunde perfect nevoii de a obosi pestele. Se utilizeaza întotdeauna carlige mari, numarul 1, 2, uneori 3, întrucat gura lostritei este mare. Tipul de cârlig depinde de natura momelii: la momeala naturală se foloseste cârlig simplu, în timp ce la momeli artificiale sau la lingură este necesar unul triplu. 
Ca momeala naturală se poate folosi boisteanul, grindelul, zglavoaca, zvârluga sau broasca, soarecele viu etc. 

Greutatea lingurii trebuie sa fie în jur de 20-40g. 
Voblerele pot avea o lungime de 125-140 mm si o greutate de 30 g.
În conditii de apă tulbure se obtin rezultate bune cu peste, agatat in cârlig simplu sau triplu, în timp ce pe vreme însorită lingurile argintii-sclipitoare sunt de obicei mai eficiente. Adesea lostrita musca cel mai bine la combinatia musca artificiala-lingura. Indiferent de momeală  trebuie sa fim atenti ca aceasta sa nu împiedice agătarea cârligului când pestele a muscat.

Muscatura lostritei, peste puternică, de obicei energica si bruscă în egală masură, lucru care trebuie cunoscut pentru a nu fi luati prin surprindere. S-a întamplat ca pescarul neavizat sa fie atat de surprins, încât lostrita care a muscat lingura sclipitoare i-a smucit undita din mână. Lostrita, odata ce a inghitit momeala se îndreapta spre larg, spre apele mai adânci, oprindu-se uneori din înnot pentru a înghiti mai bine. Dacă nu am reusit sa agătăm cârligul de îndata ce a muscat, este mai bine sa lăsam pestele sa înoate putin înspre adâncuri si numai dupa aceea sa întepăm cu o miscare subita si energică, in momentul înteparii, lostrita reactionează cu miscări extrem de agitate, puternice, sărind uneori brusc, zbătându-se in stânga si in dreapta, înotând de regulă in sens opus celui de curgere a râului. 

Pescarul sportiv nu trebuie sa uite în aceste clipe sa tină firul incordat intre mulinetă si peste pentru a pastra contactul permanent cu el. 
Firul intins si elasticitatea unditei servesc la obosirea lostritei, care trebuie facută fara a-i acorda nici un moment de ragaz. Desfăsurând si infăsurând firul pe mulinetă, provocam pestele la depunerea de eforturi, iar atunci cand da semne vădite de oboseala se culca pe o parte si se lasă purtat de curenti , încercam sa-l dirijăm, in directia curentilor, spre un loc prielnic pentru a interveni asupra sa cu minciogul sau de unde poate fi tras mai usor la mal. 

În cazul lostritei se utilizeaza minciogul numai atunci când epuizarea pestelui este absolut evidenta, în caz contrar, cu o miscare bruscă si energică, el poate rupe nailonul, dispărând împreună cu cârligul.
Prinderea lostritei, mai ales a exemplarelor mari, oferă pescarului sportiv satisfactii de neuitat.
Lungimea minima admisă la pescuitul sportiv este de 65 cm.
Lostrița (Hucho Hucho) 

Face parte tot din familia salmonidelor și este unul din cei mai nobili pesti din tara noastră, din nefericire pe cale de disparitie, îi mai spune Puică.
   
În România mai supravietuieste în cateva râuri și lacuri de munte Dorna, Bistrita, Tisa, Cerna, respectiv Bicaz, Vidra, Vidraru, Bolboci. 
Desi pâna in urmă cu câtiva ani era un peste foarte răspandit in apele de munte si colinare dar pescuitul abuziv si poluarea au dus aceasta specie in pragul disparitiei. 
Este cel mai mare salmonid din apele noastre, ajungând la dimensiuni impresionante, astfel au fost semnalate exemplare de peste 30 de kg la noi in tara si de 52 kg in Croatia.
PicsArt_12-18-11.50.25