PESCARI AMARASTENI


28378339_1459554110822284_7807972024976353981_n
ACASAEVENIMENTEACTUALITATESPECII PESTI DIN ROMANIAPESTI RAPITORI - PARTEA 1PESTI RAPITORI - PARTEA 2PESTI PASNICI - PARTEA 1PESTI PASNICI - PARTEA 2SPECII MARINE SI SEMIMARINEPESTI MICIPESCUITUL PE ANOTIMPURICONTACT
Copyright by Pescari Amarasteni @ 2018
Facebook-Like-PNG-Transparent Facebook-Like-PNG-Transparent Facebook-Like-PNG-Transparent
A.P.A.
GRUP
PAGE
Crapul Comun (Cyprinus Carpio)
PicsArt_12-18-11.01.25
Face și el parte din familia ciprinidelor. 
Încercăm să-l prezentăm cât mai bine fiindca se bucură de o mare atentie în rândul nostru, sperăm să ne ridicăm la așteptările dvs.

În tara noastră crapul trăieste în general în ape de ses, în lacuri de acumulare, în Dunăre, Delta Dunării, în anumite râuri cu ape domoale. 
Crapul comun are o alimentatie variată, în functie de sezon. 
Primăvara si toamna acestia preferă hrana de origine animală spre deosebire de anotimpul verii când se orientează către hrana de natură vegetală.

Perioada optimă de pescuit este toamna când consumă cantitati mari de hrană, adunând rezerve de grăsime pentru iarnă. Iarna acestia se retrag spre straturile de fund ale apei reducându-si activitatea la minim. În acest sezon mananca rar, hrana preferata fiind in special larvele (viermusi, libelule).
Lungimea corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu solzi mari. Spatele este, de obicei, brun spre negricios, cu nuante albastrii sau verzui, flancurile aramii sau aramii-galbui, iar abdomenul albicios.
Cavitatea bucală este subterminală, cu buze groase.
Pe trunchi si pe coadă se găsesc înotatoare perechi (două ventrale si două pectorale) si neperechi (dorsala, anala si codala, care prezinta doi lobi egali).  Înotatoarele sunt actionate de muschi, iar pestele este acoperit cu mucus si solzi.
Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci si cele salmastre.
Trăieste până la 30 de ani, uneori si mai mult.

Crapul are respiratie branhiala. Branhiile sunt bine vascularizate, aflate pe lamele osoase, în spatele unor capacele denumite opercule.
Se aseamană cu carasul, având corpul acoperit în intregime cu solzi. În cazul exemplarelor de până la 1 kg, tinerii pescari deseori pot confunda cele doua specii de pesti, respectiv crapul si carasul. 
Spre deosebire de caras, el prezintă la baza gurii două mustati tactile iar spatele este curbat, într-o masură mai mică sau mai mare.
Culoarea lui este în functie si de particularitatile mediului în care trăieste (lacuri, rauri, Dunare, Delta). 
Este una dintre speciile cele mai spectaculoase si ravnite de catre pescari. Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste si energice, luptând cu îndârjire atunci când sunt capturate, în timpul drilului.  
Aceasta specie de crap este cea mai raspandită în tara noastră.
 
Reproducerea crapilor are loc in aprilie - mai cand o crăpoaică matură poate avea o cantitate de icre de pana la 23 % din masa sa netă.
  • Perioada de depunere a icrelor este deosebit de grea pentru femelele crap.
  • La depunerea icrelor, crapii masculi lovesc cu putere femela in abdomen ajutând la expulzarea icrelor. 
  • Loviturile repetate si deosebit de puternice pot provoca uneori moartea femelelor tinere. Chiar si în aceste conditii, nu intotdeauna icrele sunt eliminate in totalitate, o parte rămânâd în abdomenul femelei pana anul viitor sau chiar mai mult – de unde si expresia “crap cu icre din mai multi ani”. 
  • Icrele sunt depuse pe vegetatia submersă, de regulă în mai multe etape.
  • Icrele sunt fecundate de masculi prin stropire cu lapti. 
  • Durata eclozarii icrelor de crap depinde de temperatura apei si este de 5-6 zile la o temperatura de 20 C sau de 8-10 zile la 18-19 C.

Primăvara când apele încep să se încălzească, crapul începe să misune în cautarea hranei. 
  • În apele mari, cu inertie termică mare crapii se aduna in golfuri sau alte zone cu apa mai mică ce se incalzeste mai usor.
  • Vara pe caniculă si pe o apa caldă crapul se retrage la apa adinca sau in cazul apelor curgatoare pe albia apei cautand ape mai oxigenate.
  • În cazul băltilor cu izvoare în mod sigur îi veti gasi in apropierea acestora. Nu refuza nici umbra unui cocioc plutitor cu apa de 2-3 m sub el.
  • Toamna cand incepe sa se raceasca apa crapul da intr-o foame ceva de speriat, mănâncă tot ce prinde să adune grăsimea necesară iernării.

Unii pescari spun că e cea mai bună perioada septembrie-noiembrie pentru pescuitul crapilor capitali. Cu cât înaintează mai mult spre iarnă crapul adună mai multa grăsime deci si mai multe kilograme.
  • Iarna odată cu inversarea straturilor de apă crapul se retrage la locurile de iernare, în general gropi cu fund mâlos si își reduc activitatea si hranirea la limita supravietuirii.
  • Se hrăneste scurmând fundul apei până la o adâncime de 20 de centimetri.
  • Meniul de bază este format din larve, viermi, scoici, plante etc. dar exemplarele mari, probabil din cauza necesarului mare de proteine, mai degusta si pestisori si broaste acestea sunt particularitati sau raci. 

Digestia crapului
Multi pescari au vazut cum crapii testează momeala de crap luând în gură si suflând afară dupa aceea. 
Crapul este un peste inteligent cu o memorie buna. Stie ce este bun si ce nu este comestibil. De asemenea poate testa atat continutul nutritiv al momelii cat si gustul ei. Acesta îl poate determina sa respinga momeala de crap, pentru că își amintește că o anumită substanță sau miros a fost însoțit de un cârlig.

Succesul unei partide de pescuit la crap tine într-o mare sau mica masură pe lângă localizarea acestuia în diferitele genuri de ape si de dotarea pescarului. Un echipament bun usurează pescuitul dar nu e totul. 

Lanseta: Dacă doriti sa achizitionati o lansetă de crap de calitate trebuie să aveti în vedere urmatoarele caracteristici 
  • În primul rând lansetele de crap au blankul din carbon, material special obtinut si prelucrat cu înalte tehnologii. 
  • În al doilea rând trebuie să verificam câteva lucruri înainte de a o cumpara.
  • Puterea lansetei. Acesata este greutatea pe care o poate lansa. 
  • Dacă dorim sa cumparam o lanseta pe care este inscritionat 3 lbs, acasta inseamna 3 x 453 g, aproape 1,5 kg, aceasta fiiind greutatea sub care varful lansetei se indoaie la verticala (90 grade). 
  • Pentru pestii mai bataiosi vom alege o lanseta de 3,5 lbs, iar pentru pestii medii una de 2 lbs. Dar faptul ca avem o lanseta puternica nu inseamna si faptul ca lansam mai mult. Acest ultim fapt depinde de respectarea raportului lest/ putere, astfel o lanseta pe care este scris 2 lbs va lansa pana la 100 g.
  • Depăsirea acestei valori duce la deteriorarea si în final ruperea lansetei.
  • Actiunea lansetelor de crap poate fi suplă (parabolica sau semi) ceea ce va da un confort maxim si senzatii reale, sau o actine de varf, cea ce da pescarului o sigurantă mai mare si un bun control
  • Pescarul de crap trebuie sa-si aleagă actiunea lansetei în functie de necesitati. 
  • Lungimea acestor lansete este între 3.60 - 4.20 m (12 - 14 picioare), iar acestea pot fi din 2 sau 3 bucati. Inelele in numar de 8 minim pentru o lanseta de 12 picioare, trebuie sa fie de calitate si asezate corespunzator pe lanseta si anume perfect aliniate pe nervul lansetei.

Mulineta: Ideală pentru pescuitul crapului ar fi o mulineta cu baithrunner, dar nu obligatoriu. Din ce în ce tot mai multi pescari încep să folosească acest tip de mulinetă. Avantajul acestui tip de mulinetă este ca dă posibilitatea reglării în avans a sistemului de frânare. Aceasta se va activa odată cu prima rotire de manivele, oferind un plus de siguranta pescarilor. 
Vom alege o mulineta solida, suficent de mare incat sa echilibreze lanseta si cu un tambur cu o capacitate de 200 - 250 metri de fir.

Minciogul: Vom alege un model cat mai mare si usor dar puternic. Căutăm un mincios cu cap triunghiular si cu deschiderea largă de 1 m. Când vom prinde un crap de dimensiuni mai mari vom constata ca un monciocul cu asemenea calitati nu este un moft.

Salteaua de primire si cântărire: serveste la asezarea pestelui dupa ce a fost prins. Aceasta impiedica contactul cu solul si rănirea pestelui. Salteaua de primire trebuie întotdeauna udată înainte de asezarea crapului pe ea. Detinerea unei asemene saltele a devenit o conditie principala pentru a fi acceptat si inscris la concursurile nationale si internationale de pescuit la crap.

Naditoare: Acestea sunt de mai mult feluri, si sunt folosite in functie de nada aleasa si distanta de nadire. Bastoanele lansatoare Cobra - folosite pentru a arunca la distanta boillies la distante mari - 100 de metri. Acestea necesita forta si indemanare. "Lingura" - este o lingura supradimensionata, prevazuta cu o coada de 1,5 m lungime si permite aruncarea cu mare precizie unei unui bulgar de nada de marimea unei piersici la distante de 40 - 60 m cu mare precizie. 

Prastia - este vorba de o prastie supradimensionata, fixată pe un trepied. Aceasta este foarte utilă pentru un anumit tip de nada si anume acea care se poate face bulgare. Este utilizată pentru nadire la distante mari de 80 - 150 m. 

Racheta - este unul dintre ultimele metode de nadire introduse in lumea pesuitului la crap. Aceasta este sub forma unui tub de plastic de 15 - 20 cm lungime, care sa umple cu nada, in special nada boabe si se lanseaza. Este utilizat pentru nadirea la precizie si distanta.

Suport lansete: Asa numitul Rod-pod sustine lansetele si permite o directionre corespunzatoare a acestora. In comert se gasesc diverse modele pentru de 3, 4 lansete avand lungime intre 1 - 2 m. 
Un rod-pod de calitate trebuie sa indeplineasca cateva conditii: sa fie stabil, neinfluentat de vant, picioarele sa fie ajustabile, adaptabile oricarui tip de sol, sa fie usor de instalat si transportat. Acest Rod-pod poate fi inlocuit cu casicele suporturi.

Senzorii electronici: La fel ca si Rod-podul aceste nu sunt indispensabili dar imbunatatesc confortul pescuitului mai ales noaptea. Astfel nu mai trebuie sa urmarim in permanenta bambinele. Principiul de functionare este urmatorl: cand firul este tras, o rpzeta din plastic, prevazuta cu aripioare, ativeaza o celula fotoelectrica, ce declanseaza un semnal acustic si unul optic. 
Semnalul optic indica miscarea firului Daca firul este tras ledurile de aprind si raman aprinse aproximativ 20 secunde.
Multitudinea de tipuri si marci ne face sa alegem un senzor complex, care ne ofera posibilitatea de reglare a volumului, tonului, sensibilitatii.
Vom alege un model rezistent la apa 100% altfel ... Pe piata ustensilelor de pescuit se gasesc si senzori cu avertizare la distanta. Suna tentant dar pretul e pe masura asteptarilor.

Firul: Putem folosi mono-filamente sau firul impletit, acesta din urma avand dezavantajul ca nu este deloc elastic. 
  • În general se folosete pentru pescuitul crapul un fir cu diametru intere 0,28 - 0,35 mm. 
  • Se poate folosi fir fluorescent. Mono-filamentul trebuie verificat inainte de oricare partida de pecuit si mai ales ultimi metri de fir, cei care au fost supusi drill-ului, pentru a nu avea o surprize neplacute
  • Firul împletit poate fi folosit la realizarea monturii, aceste fiind mult mai rezistent la eventuale obstacolo de pe fundul apei (scoici etc.)

Cârligul: Vom folosi carlige puternice si ascutite, in special cele confectionate din carbon. Cârligul trebuie verificat după fiecare captură si schimbat daca e nevoie. Mărimea cârligelor se alege in functie de marimea momelii. 
Culoarea cârligelor se alege în acelasi mod dupa culoarea momelii, dar se utilizeaza in special carligele negre.

Plumbul: Este propulsorul monturii. Forma si dimensiunea acestora depinde de tipul monturii folosite, de puterea lansetei. 
Se folosesc în general plumbii turtiti lateral în ape curgatoare si sub forma de bile în ape stătătoare, cu greutate cuprinsă între 40 - 120 g.

Accensorii:
Vârtejurile: fac legatura între montura si firul principal. Aceste trebuie sa fie rezistente si negre. 
Opritoarele de cauciuc, protectoare de nod, tub anti-rasusire, burghiu de gaurit boillies si porumbul uscat, etc.
PicsArt_01-14-08.13.27
Crapul piele/golas (Cyprinus Carpio Nudus)
Crapul piele se caracterizează față de crapul comun în mare parte prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si extremitățile corpului pe care sunt dispuse rânduri de solzi, rari si mari

Crapul oglindă are culoare brun-gălbuie, cu nuante determinate si de mediul in care acestia trăiesc. 
Exemplarele bătrâne ajung la greutăti impresionante de peste 30 kg.
Modul de hrănire si comportamentul său, sunt similare cu cele ale crapului comun.
Ținând cont de faptul că ne urmăriți publicațiile cu atenție, deci ați citit implicit și articolul de ieri (Crapul comun), nu vom mai discuta astăzi despre scule, nade, momeli, monturi, fiindcă așa cum spuneam si mai sus, atât pescuitul cât și modul de viață a celor doi sunt identice (după părerea noastră).
Așadar discutăm despre aspectele care ar putea, sau nu, să influențeze o partidă de pescuit, iată la ce concluzii am ajuns :

Nu toti crapii se vor hrăni la fel în conditii ideale de hrană, cum nu toti se vor hrani la fel în conditii sărace de hrană. În timp, studiind o apă anume se poate spune cu oarecare precizie cum si când se poate prinde crapul. Nu toți putem face acest lucru, mai ales dacă nu se cunoaste mare lucru despre biolgia crapului.

Stresul exercitat de pescari nu trebuie să-l facem uitat, când pe o apă se pescuieste în acelasi mod, cu monturi si momeală asemănătoare, când se pescuieste de regulă în aceleasi locuri, toate aceste pot duce la modificari ale comportamentului crapilor.
Nada oferită cu generozitate de pescari poate face ca pestele sa nici nu ajungă la cârlig. O alta situatie este când pestele intră în contact cu unul din numeroasele fire de lanseta intinse de pescari (cele 8-12 lansete in linie); acest lucru îl face de cele mai multe ori sa fugă sau cel putin sa devină mai circumspect. Aruncând des lansetele cu momeală poate face ca pestele sa asocieze zgomotul produs de plumb cu un pericol, fapt ce poate duce la încetarea hrănirii.

Recunoasterea momelii de către crap ca o sursă de hrană și îl face sa fie mai încrezător. Deci, atunci când sursa de hrană este nouă si nu este recunoscută ca atare (cum este cazul boilies-urilor in majoritatea apelor), îl face sa fie mult mai circumspect, iar tipul de montură folosită de noi, scade ca importantă.

Timpul când vrem să pescuim - chiar dacă acolo unde pescuim de obicei, crapul se hrăneste tot timpul anului, nu în toate perioadele acesta mănâncă cu aceeasi intensitate. În lunile reci (atunci cand procesul este mult incetinit) este deci indicat sa folosim momeli cat mai atractive si monturi cat mai fine, pentru a putea trece de acel test al simturilor de care vorbeam mai devreme.

Presiunea atmosferică este un criteriu de care trebuie sa tinem cont când vrem sa pescuim crap. În timpul presiunilor crescute (cald, cer senin, fara vant, nopti instelate) crapul își va diminua foarte mult apetitul. În opozitie sunt zilele cu presiuni atmosferice scazute (ploaie, vant usor din sud, cer acoperit de nori, temperatura mai scazuta), atunci cand crapul se hrăneste intens, proces favorizat si de  cresterea oxigenarii apei, a turbiditatii ei si de scăderea luminii.

Bineînteles sunt mult mai multe conditii de care trebuie să ținem seama. În cazul în care, în apa în care pescuiti, folositi momeala potrivită (în sensul ca este recunoscută de crap ca hrană), conditiile de hrănire sunt ideale, nu exista o presiune mare din partea pescarilor, sunt crapi în zona în care lansati si totusi nu aveti trasaturi, atunci trebuie sa va schimbati montura folosită. În cazul în care conditiile enumerate mai inainte nu sunt ideale, nu dati vina pe montura.

O anumită montură va prinde crap numai dacă - se găseste în locul unde crapul obisnuieste sa se hrănească, este acolo în timpul în care acesta se hrăneste și contine hrana pe care acesta este obisnuit sa o consume.
PicsArt_12-30-03.16.39
Crapul oglinda (Cyprinus Carpio Specularis)
Face parte din familia Cyprinide bineinteles se găseste din ce în ce mai puțin în apele din România, impactul braconajului și al poluării sunt factorii decisivi care îi fac lipsită prezența pe multe ape de la noi.

Este un peste robust, puternic si viclean, cu gura cărnoasa si două perechi de mustati pe buza superioară, dintre care prima pereche are organe mici, urmate de doua mustăti mari, asezate spre colturile gurii.

Caracteristici: 
De regulă are spatele de la verzui închis, brun, până la cenusiu, cu lateralele argintii sau gălbui. 
În bazinele piscicole cu înmultire controlată culorile acestui peste sunt mai albicioase, estompate față de nuantele închise care le gasim la pestii din mediul natural/sălbatic.
Este un peste extrem de sensibil la factorii externi si trebuie nădit îndelungat în acelasi loc pentru a fi atras. 
Nada folosită, ca și în cazul celor doi frați ai săi, crapul comun și salonta, poate consta în: grau, porumb in lapte sau fiert, spărturi ale diverselor semințe, cartofi fierti sau rame de tot felul – albe (de pamant), rosii de gunoi (balegar), negre (de mal). 
Sunt eficiente si aromele si aditivii cu anason, vanilie, rom, fructe (mixture cu adaosuri pe baza de capsuna si dulci), precum si laptele praf care atrage pestii prin norul eliberat în apă, acestea sunt mai puțin sau mai mult influentate de apa pe care pescuim, sălbatică sau nu.
Momelile vor avea acelasi continut ca si nada. Sunt interzise miscarile vergii deoarece acest pește are un simt de conservare foarte ascutit si riscam astfel sa se ascundă.

Nu vom mai aminti medodele de pescuit ale acestui peste, ele asemânându-se în proportii mari cu cele ale crapului comun sau ale salontei; la fel și sculele de pescuit pentru acestia.

Rase de crap de cultură: 
Rasa cu solzi incompleti (rasa “Galitiana”) poate avea solzi de-a lungul liniei laterale si pe marginile corpului. 
Se gasesc exemplare si cu trei rânduri de solzi pe spate, un rând pe linia mediană si câtiva de-a lungul marginii dorsale. 
Crapul  Salontă are solzii dispusi pe marginile corpului, lipsindu-i cei de pe linia laterala; 
Rasa golasă (rasa “Aischgrund”) degenerate prin consangvinizare, specie cunoscuta si sub denumirea Toplles, nu au solzi deloc; 
Crapul de Frăsinet are stabilitate biologică permanentă si un ritm de crestere foarte mare. Se recunoaste după “ghebul” ce porneste dupa linia capului si inaltimea corpului ce depaseste 60% din lungime.
Amurul (Ctenopharyngodon idella)
PicsArt_01-14-08.38.40
Cteno, sau amurul, numit uneori și cosaș, este singurul crap fitofag , de interes competitional pentru pescarii de crap din tara noastră.
Multe din băltile pe care pescuim, au mai mult Cteno decât Crap comun.
Cteno poate trăi peste 20 ani si la greutăti de 40-50 kg  chiar si mai mult si se deosebeste evident de crapul comun prin forma sa mult alungită si aplatizata lateral precum si prin culoarea generala a corpului mai deschisă . 
  
Cteno consumă cu plăcere mari cantitati de plante acvatice, alge si plancton vegetal. De fapt această particularitate a modului sau de hranire l-a impus în baltile din Europa, cteno fiind un excelent sanitar al baltilor invadate de stuf, vegetatie acvatică, mătasea broastei, etc. Practic nu există baltă gestionată de un piscicultor serios si priceput care sa nu aibă cantitati moderat - mari din acest peste. În plus ritmul de crestere al cteno este foarte bun, peste cel al crapului comun. 
Amurul exploatează superior o parte din potentialul trofic al băltilor si devine in acest fel un generator de câstiguri substantiale pentru piscicultori. 
După ce am facut cunostiintă cu cteno, să vedem ce avem de facut ca să-l si capturăm în decursul partidelor noastre de pescuit .

Cteno este un peste foarte suspicios, greu de prins, care mănâncă de regulă numai într-o anumită parte a zilei, atunci când temperatura apei jucând un rol important. 
Apa limpede si vegetatie - aici trebuie cautat cteno ! Între anumite limite ( care depind de clima din zona ), etc. 
Nu îl prea putem păcăli decât rareori cu boilies de fructe dar putem insista la porumb și grâu. 
Mănâncă când si ce are chef, ce sa mai discutăm, tenul e un peste "ciufut" . 
Există însă câteva recomandări pe care le putem face  în vederea îmbunatatirii sanselor noastre de a agata un cteno.
Începem cu o banalitate , dar care în cazul de față este foarte importantă.
Începem partida de pescuit cu un studiu al băltii în vederea depistării zonelor cu vegetatie acvatică bogată . 
Nu putem sa pescuim cteno pe vreo întinsură cu fund tare si fara vegetatie fără o nădire considerabilă.
Căutăm pajistile subacvatice pline de ierburi,  căutăm zonele de confluentă cu stufăris sau cu papură, covoarele de nuferi,  etc. În plus observând apa, vom remarca dese sarituri la suprafata apei a acestor pesti. 

Tenii își desconspiră destul de frecvent prezenta si putem să remarcăm în mod eficient locurile bune de pe baltă, acolo unde densitatea de cteno ni se pare promitatoare. Cu o pereche de ochelari polarizati vom avea surpriza de a-i vedea patrulând pe lângă malurile pline de vegetatie sau la buza stufului . 
Odata ales locul vom face si un studiu al acestuia cu markerul si plumbul cautator . 
  
Din punct de vedere al momelilor si nadei,  nu spunem nici un secret că amurul va fi atras mereu de boiliesuri cu arome de fructe si de particule ca porumbul, grâul, tiger nuts, mazare, fasole, depinde, pe ape sălbatice tot porumbul face legea. 
O altă nada mai putin folosită de pescarii de competitie, dar frecvent utilizată de marea masă a pescarilor din tara noastră, este mămăliga. Sub forma de bombă, babaros, pătrătică, cocolos, etc, mamaliga este "vinovata" de multe capturi frumoase de cteno-(din nou aducem aminte de apa pe care pescuim) . Un pat de nadă compus din porumb, mazăre dulce fiartă si grâu, plus niste pellete CSL este în majoritatea cazurilor suficient pentru a atrage cteno pe zona unde pescuim
Dacă adăugăm peste nadă si o aromă cu miros puternic de fructe, lucrurile stau si mai bine. Deseori cteno intră la monturile cu 3-4 boabe de porumb si o bucata de spuma flotantă. 
O altă nadă interesantă este siragul de boabe de grâu, legate cu un fir textil foarte subtire ( practic cusute ), sirag care se leaga sub cârlig.  
Când nimic nu merge, încercati si un carcalete din porumb, mazăre si grâu, pe un rig foarte fin si mai lung decât în mod normal ( de cca 7-8cm ), pot apărea surprize care sa va salveze ziua de pescuit .
 
Monturile nu sunt diferite față de cele cu care pescuim în mod normal. Poate o mai mare finete in executarea acestora va diminua suspiciozitatea caracteristica amurului . 
Recomandăm folosirea unor cârlige mai mici decât în mod normal, asta deoarece dimensiunea particulelor folosite este destul de mică si un cârlig mare nu poate fii mereu ascuns în spatele momelii . 
În general când un cteno mare umblă la monturile noastre vom semnala câteva lovituri usoare în lanseta . 
E bine să tinem swingerele sau hangerele sus , pentru ca în general cteno "lasa fir". Un piuit de senzor ne arata ca e cazul sa întepam . 
Dupa întepare urmează două faze al drillului care au facut renume acestui peste. În prima faza cteno vine spre mal relativ usor, oricum mai usor decât crapul comun, dar odată simtit malul sau plasa minciogului, începe nebunia! 
Asigurati-va întotdeauna ca aproape de mal, frâna mulinetei dvs este setată corect, iar corect la cteno înseamnă moale. 
Ideea este ca acest peste va fi nemilos cu sculele Dvs si este bine sa fiti pregatit sa-i dati fir cit vrea , fara sa solicite echipamentul . Nu de multe ori acesta cedeaza sub actiunea unui cteno bătrân , chiar sub ochii dvs la mal. 
Manipulati minciogul cu blândete, dar ferm, o sa aveti sanse mai multe de a vedea cteno pe mal . 
Nu depozitati acesti pesti in saci ( chiar si textili ) pentru cantarire . Cteno este deosebit de sensibil la depozitare in saci sau juvelnice si in proportie de aproape 100 %  un cteno tinut in sac timp de 1-2 ore , va muri . 
Chemati arbitrii imediat, indiferent de ora si veti avea satisfactia eliberarii acestui peste in deplină sigurantă . 

Pescarii de competitie trebuie să i-a în serios acest peste pentru că nu putine sunt băltile pe care se organizează competitii si care au populatii serioase de cteno, perfect punctabile în clasament. Exemplul cel mai concludent si poate cel mai cunoscut este Lacul Sarulesti, loc în care la Cupa Mondială 2004 , diferenta a fost făcută tocmai de cteno . 
În concluzie cteno este o specie de crap greu de prins, mofturos si cu toane, cu un drill cel puțin interesant, dar cu greutăti corporale ce ne pot satisfce la orice partidă de pescuit.
Fitofagul / crapul argintiu (Hypophtalmichtys molitrix)
PicsArt_01-14-08.28.31
Rămânem la familia ciprinidelor, astăzi cu Fitofagul, Crapul argintiu.
Tara sa de origine este China dar a fost introdus în apele din lumea întreaga pentru crestere intensivă (creste foarte repede, la nivel mondial se recolteaza anual peste 1 milion de tone de fitofag) si mai ales din cauza ideii că este un mare consumator de alge si asa se poate controla cresterea exploziva a anumitor alge.
După introducerea acestui peste, foarte multe țări au raportat un impact negativ asupra mediului si se luptă în prezent la limitarea numărului de fitofagi din apele naturale (în special in râuri).
Se mai numeste cum spuneam si crapul argintiu (silver carp) sau chinezesc (crap cinezesc, datorită țării din care provine, China).
Este prezent in cel putin 88 de țări din întreaga lume. 
Chinezul are un regim bazat pe alge microscopice. 
Fiind mai usor adaptabil la conditiile de mediu din România decat confratele sau- sângerul, acest peste a proliferat atât în captivitate, în crescatorii, cât si în Dunăre, unde a facut obiectul principal al pescuitului nesportiv, la japcă.  
Nefiind foarte iubit de pescarii sportivi (cu exceptia asiaticilor) nu s-au dezvoltat foarte mult tehnici si nade de pescuit pentru acest peste.
Lipsa aproape totală de interes pentru pescuitul fitofagului poate fi si modul cel putin ciudat al acestui peste de hrănire, el  aspirând fitoplancton, îl filtrează si apoi îl elimină cu apa prin branhii.
 
Acest peste nu are stomac, se consideră ca se hrăneste mai mult sau mai putin constant. 
Deoarece ei se hrănesc în principal cu plancton (Totalitatea organismelor vegetale si animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adancime de 200 m si care constituie hrana pestilor si a altor animale acvatice), acestia sunt introdusi cu succes în balti cu rol important de control si purificarea calitatii apei. Cu toate acestea aceste metode nu dau întotdeauna rezultate pozitive. În apă exista unele alge verzi-albastre care contin toxine. Dacă sunt mâncate de peste la eliminarea lor acesta produce mai multe toxine decat erau initial, ceea ce daunează calitatii apei. Aceste aspecte variază însă de la zonă la zonă, de la baltă la baltă. 
Fitofagul "mai pune botul" totuși rar, dar mai poftește si la râme, viermusi, mămaligă, pufileti si alte momeli pescaresti

Fitofagul are capul mai mic decat al sângerului, sau novacului si o coloratie mai deschisă. Sângerul, în schimb, are capul mare, si prezintă, în special după moarte, acea coloratie sângerie care îi dă numele.
O alta greseală comună este să se considere ca se poate face o diferentiere exacta dupa culoarea solzilor, sau pete. 
O diferenta, dacă o putem numi așa, o găsim poate sau nu, depinde și de încrucișările între specii, la dunga mediană, în cazul fitofagului, cealaltă specile o poate avea sau nu.
S-au vazut atât sângeri, cât si fitofagi "impestritati" cu negru si gri; pe deasupra, o logică pescarească ne aduce aminte că pestele preia culoarea habitatului, putând exista, de exemplu stiuci galbene, verzi, cu pete, cu dungi, etc.

Diferentele dintre fitofag si novac nu sunt chiar atât de subtile încât să-i încurcăm la nesfârșit, poate doar atunci când/unde s-a încercat si chiar s-a reusit hibridizarea celor doua rase. Aceste diferente constau în raportul cap/corp, numarul de radii la inotatoarea dorsală, etc. 
O specie asemanatoae fitofagului este novacul. 
Acesti doi pesti sunt confundati nu doar de pescarii începatori, ci si de multi altii, datorită aspectului fizic asemanator.

Fitofagii au fost introdusi in America in anul 1970 cu scopul de a controla cresterea algelor in anumite balti, dar acestia au scapat din captivitate si s-au înmultit imediat dupa import. În prezent sunt raspanditi în Mississippi, Illinois, Ohio, si Missouri si mulsi alti afluentii din SUA, sunt numiti si crapi zburatori datorită faptului ca sar deasupra apei atunci când se simt amenintati. 
Acestia pot creste până la 40 kg si pot sari pana la o înaltime de 3m.

Pescuitul acestei specii, necesită scule robuste, începând de la cârlige, fire, lansete și mulinete.
Sunt cazuri când acest peste se hrănește la suprafată, (atunci când este soare afară), dar si la fund sau între ape (atunci când este înorat).
Putem încerca pescuitul și la undiță/lansetă la plută cu montură specială de suprafată (vedeți pozele), sau pur si simplu cu orice altă montură pentru crap la fund, în larg, pentru asta vom folosi ca nadă mixuri pe bază de verdețuri.
PicsArt_01-14-08.32.27
Novacul (Hypophtalmichtys nobilis)
Pentru pescarii sportivi, novacul şi sângerul nu prezintă interes mare, deoarece nu mănâncă momeala tradiţională, deci nu pot fi capturaţi prin procedee clasice. Însă mărimea lor îi tentează pe mulţi să facă orice pentru o luptă cu aceşti monştri.
Chiar dacă au fost încercări de elaborare a unor reţete de momeli pentru aceste specii de peşti, capturile au fost cu totul întâmplătoare. Ironia sorţii e că novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depăşind 65 de kilograme, pentru pescar fiind o veritabilă ispită. 

Se hrănesc în principiu cu organisme microscopice, cei rezultați din încrucisările celor două specii, mai fac însă rabat de la această regulă.
Sângerul se hrăneşte cu plancton de origine vegetală, iar "fratele,, său, novacul, cu plancton de origine animală  Cele două specii de crap originare din Asia s-au combinat, astfel că în bălţile noastre sunt de fapt hibrizi, cum spuneam mai sus, care se hrănesc atât cu fitoplancton, cât şi cu zooplancton. Ei filtrează apa şi reţin organismele microscopice.
Novacul poate trăi 20 ani. 
  • Corpul moderat alungit și comprimat lateral, mai înalt decât la sânger, acoperit cu solzi cicloizi relativ mici. 
  • Capul mare și gros este ușor ascuțit, lat și aproape turtit dorsal. 
  • Mustățile sunt absente. 
  • Gura mare este oblică, superioară și fără dinți. 
  • Dinții faringieni sunt situați într-un singur rând, câte 4 de fiecare parte; ei servesc la sfărâmarea, dar mai ales la măcinarea hranei. 
  • Ochii mici, distanțați și deplasați mult în jos spre colțul gurii. 
  • Partea ventrală conține o muchie (carenă) între înotătoarele ventrale și anală, care continuă și pe pedunculul caudal. 
  • Partea ventrală este mai rotunjită decât a sângerului. 
  • Înotătoarele pectorale, ventrale și pedunculul caudal sunt mai lungi decât la sânger. 
  • Branhiospinii nu fuzionează între ei și nu sunt concrescuți cu istmul. Tubul digestiv este de 3,17-5,0 ori mai mare decât lungimea corpului.

Coloritul corpului este mult mai închis decât la sânger. Spatele este brun-cenușiu sau cenușiu-verzui. Laturile sunt sur-argintii, cu numeroase pete neregulate întunecate sau dungi transversale mari de culoare maronie și puncte negre. Abdomenul este albicios-argintiu. Înotătoarele ventrale și anala sunt ușor gălbui, restul înotătoarelor sunt cenușiu întunecate.

Hrana o formează, în principal, zooplanctonul, la care se adaugă viermii, fitoplanctonul și detritusul organic. Depune icrele în masa apei, în plin curent. În țara de origine, China, se reproduce primăvara, în lunile aprilie-mai, în mediu reofil. În Europa se reproduce frecvent artificial, în luna iulie. Ritmul de creștere este foarte mare, la 2 ani pot să cântărească 0,750-1,950 kg, iar în al treilea an 3-4 kg.

Pescuitul novacului, ca si în cazul fitofagului/sângerului, este aproape identic, dacă vorbim de sculele folosite (prezentate de noi în articolul precedent), diferenta o face nada si momelile folosite, unele de natură vegetală, altele de natură animală.
Dupa cum bine stiti, novacul este un peste care este atras de norul de particule din apă , hranirea lui realizându-se prin filtrarea tehnoplanctonului din apa prin branhiile acestuia, lucru care îl face greu de prins la momeli obisnuite ( practic absoarbe si acul din jurul nadei cand pescuim la stationar cu forfac).

Stilul cel mai eficient este la match, cu plută de minim 3-5gr, cârlig cam nr.4, cu curbura cât mai largă și buchet de viermi sau pufi ca momeală. 
  • Se fac 2 kg de ttx cu apă, pentru eficiență maximă adaugi 2 mâini de iarbă tocată să înverzească nada. pentru frecvență maximă, arunci o treime din cantitatea de nadă fleșcăită dintr-o dată, ca să faci un nor mare, după care întreții cu bulgărași cât nuca, la distantă de 2,3 minute. 
  • Se aruncă montura tot atât de frecvent. după fiecare pește, arunci 4-5 bulgărași de nadă tot cât nuca, și bancul se regrupează. 
  • Se pot prinde și 10-12 pești într-o oră, dar te vei plictisi după 2, 3 ore de muncă asiduă.
  • Se poate da la orice fel de popup, nada e importantă ( trebuie să facă nor ).

Are o mare valoare economică. Carnea este bună. Este comercializat în stare proaspătă, înghețată sau afumată.
Se gătește printr-o multitudine de moduri, ciorbe, prăjit, la grătar, plachie, saramură, uscat peste iarnă.

O metodă îndrăgită de unii din noi, locuind la curte, este pe grătar, după ce este lăsat la vânt, preparat cu un baiț ce poate conține 
următoarele Ingrediente: sare, piper, boia(dulce/iute), cimbru, foi de dafin etc, se face cu acestea o pastă care o omogenizăm cu vin sec alb. 
Se lasă la vânt minim 4, 5 zile după care îl trântim pe grătar. 
Atentie!!! Faceti asa ceva când vecinii sunt plecați, ori, invitatii si pe ei, altfel e de rău garantat!

Fire întinse tuturor și urmăriți-ne în continuare!